The float therapy starts to be tot mai apreciată și în România. Este ceea ce în alte părţi este de mulţi ani cunoscut ca şi floating, float therapy sau floatation therapy. Bazinele de plutire sunt cunoscute de multe ori si sub numele de Float tank, Samadhi tank sau Isolation tank. Pot fi considerate ca o cadă mai mare sau piscină mai mica, care conţine o tonă de apă în care au fost dizolvate 500 kilograme de sare amara. Sărurile concentrate de magneziu permit plutirea în solutia de 25 cm înălţime şi susţin corpul într-o senzaţie de imponderabilitate. Bazinul este suficient de mare ca un adult să plutească fără a atinge marginile acestuia. Apa este menţinută mereu la temperatura corpului pentru eliminarea senzaţiilor de rece-frig în contactul cu pielea, iar prin izolarea fonică şi vizuală, se reduce la minim influenţa acestor stimuli senzoriali care ocupă în mod normal cea mai mare parte a funcţiilor creierului. Rămâne doar relaxarea şi pacea, iar vindecarea la toate nivelele poate incepe.

Cam asa s-ar putea rezuma in cateva cuvinte pasiunea noastra, a celor de la Aquarmony, sau obiectul nostru de activitate, dacă l-am putea numi astfel. Am început în primăvara lui 2015 proiectarea și construirea primelor incinte de plutire din Romania, pentru a oferi cât mai multor oameni şansa de a testa ceea ce înseamnă terapia prin plutire şi beneficiile pe care aceasta le poate aduce. Am lansat oficial, pe 1 iunie 2015, la Brasov, primul Float Center din Romania. Am lucrat de atunci sa deschidem si sa ajutam la deschiderea altor saloane de plutire în ţară și peste granițe, iar în paralel cu acestea, să oferim şi celor doritori şansa de a-şi achiziţiona propriul bazin de plutire pentru uz personal. Oferim o gama diversă de incinte de plutire, de la cele mai simple şi avantajoase la cost, până la cele mai avansate, pentru utilizatori pretențioși sau saloane de plutire de top.

Până în 2015, în Romania, bazinele de plutire erau ceva aproape inexistent, fiind accesibile doar celor care își permiteau sa achite costul ridicat al unui bazin de plutire din import sau al unei ședințe de plutire la un Float Center din afara țării. Am reusit să schimbăm acest lucru, oferind, oricui a dorit, la prețuri mai mult decât promoționale, șansa să testeze plutirea și beneficiile acesteia. Salonul de la Brașov a făcut, mai ales în primul an, muncă de pionierat, oferind sesiuni de plutire la jumătate de preț tuturor celor care veneau la plutire pentru prima dată. Am învățat și noi, echipa Aquarmony, foarte mult, alături de cei care ne-au calcat pragul, despre tot ce inseamnă bazinele de plutire.

Am făcut și lucrăm în continuare să facem cunoscută terapia prin plutire în articole, campanii online, cărți, emisiuni televizate, participarea la evenimente și mai ales prin viu grai, față în față, la un ceai sau o poveste, cu cei care ne-au călcat și ne calcă zi de zi pragul. Pentru a reuşi acest lucru, am pornit de la zero. Am conceput, proiectat şi realizat propriile noastre bazine și incinte de plutire, cu sisteme de filtrare, încălzire, automatizare şi multe altele. Am reușit să reducem astfel aproape la jumătate costul de producţie al unui bazin, comparat cu unul din import, iar asta s-a tradus într-un cost al unei sesiuni de plutire mult mai avantajos pentru clienții salonului nostru, cât și pentru cei care achiziționează incintele de plutire de la noi.

Pentru noi, plutirea a început în primul rând ca o pasiune, transformată apoi într-un mod de viață. Ne-au ajutat la transformare tocmai ele, bazinele de plutire. Iar noi le-am rasplatit de asemenea prin munca depusă zi de zi la întreținerea și îmbunătățirea lor constantă, pentru a oferi fiecărui nou venit aceeași experiență unică a plutirii. Astfel, putem să afirmăm liniştiţi că avem niste incinte nu doar mai economice din punct de vedere al costurilor, dar şi superioare calitativ sau tehnic față de alte modele existente. Insă de asta s-au convins deja, cei care le-au probat singuri, împărtășindu-ne cu bucurie experiențele, și îi așteptăm în continuare și pe cei care nu le-au testat încă să o facă oricând.

Scopul nostru final este să ajutam cât mai mulţi oameni să înțeleagă ce înseamnă de fapt terapia prin plutire, iar pentru asta vom face tot ceea ce ne stă în putinţă. Ne dorim ca bazinele și plutirea să fie disponibile, la costuri avantajoase, tuturor oamenilor din România și nu numai. Oferim pachete de promovare și suport pentru cei care doresc să beneficieze de toată experiența acumulată de noi până acum. Continuăm cu promoțiile și informarea online și în persoană. Lucrăm cu ambasadori și colaborăm cu prieteni care ne împărtășesc pasiunea. Vă invităm și pe voi alături, cunoscători sau începători, simpli clienți sau administratori de saloane, pentru a crește comunitatea celor pasionați de plutire!

Impresii şi Mărturii

Galerie foto